Neuromancer

Anul 1989, am zece ani, și cineva îmi pune Neuromancer pe C64. Nu înțeleg nimic din asta. Nu e o plângere — pur și simplu asta e adevărul. Lumea aceea era pur și simplu prea deasă, prea murdară și prea inteligentă pentru un puști de zece ani din blocurile de panouri de atunci.

Interplay a adaptat romanul cult al lui Gibson din 1984 ca o aventură cu elemente RPG în acel an. Te găsești în Chiba City, o favela litorală plină de neon, droguri și oameni care și-au vândut un rinichi ca să-și plătească un implant neural. Joci ca hacker fără credit și fără perspective, coborând treptat mai adânc în Matrix — cibernetică unde datele capătă formă și corporațiile au dinți. Decorul este exact ceea ce se așteptau cititorii lui Gibson.

Jocul combină aventura clasică point-and-click la suprafață cu un strat de hacking în rețea. În lumea fizică, vorbești cu personaje, cumperi software și hardware, aduni informații. În Matrix, ataci ICE — programe defensive care protejează bazele de date — și încerci să pătrunzi în sisteme din ce în ce mai fortificate. Dificultatea este reală. Fără manualul sau indiciile potrivite pentru acea perioadă, te vei pierde ușor, pentru că jocul nu te ține de mână. Asta era abordarea onestă a întregului gen pe atunci — fie că o înveți, fie că nu.

Ceea ce a adus Neuromancer a fost în principal tratamentul serios al materialului sursă. Interplay nu a mers pe calea aplicării unui strat superficial pe acțiune generică, ci a încercat să traducă stilul lui Gibson în mecanici de joc. Matrix ca spațiu navigabil, terminologia, atmosfera Chiba City — tot se ține. Muzica pe cărți Sound Blaster sau AdLib nu a stricat atmosfera, deși astazi iei mai mult epoca creației sale. Ceea ce a îmbătrânit mai rău este natura confuză a unor secvențe de hacking și dependența ocazională de pași precizați pe care jocul nu îi anunță.

Astazi Neuromancer va atrage pe oricine cunoaște romanul sau cel puțin înțelege de ce cuvântul cyberpunk nu înseamnă doar holografii neon. Este un joc care cere răbdare și puțină lectură — indiferent dacă e manualul sau Gibson însuși. Poți să-l rulezi într-un browser cu DOSBox fără nicio problemă, și chiar dacă nu-l termini, primele câteva ore în Chiba City meritã. Uneori e bine să vizitezi un loc unde ai eșuat complet când erai mic.