Ignition

Doi jucători, o singură tastatură și mereu cineva ajunge cu cotul în fața ta. Cam ăsta era Ignition pe scurt și, cumva, asta nu părea niciodată un motiv să te oprești din joc.

Virgin Interactive l-a lansat în 1997 pentru PC și a aterizat într-o piață aglomerată de jocuri de curse cu vedere de sus, fără prea mult tam-tam. Conceptul era simplu: alegi un vehicul, alegi un traseu și încerci să nu te învârți în zid pentru a cincea tură consecutivă. Circuitele treceau prin jungle, câmpuri de zăpadă și încă câteva medii care păstrau varietatea vizuală fără să pretindă vreodată că e vorba de o simulare serioasă. Nimeni nu venise aici pentru realism. Mașinile se comportau ca săpunul pe o podea udă, ceea ce era exact ideea.

Fizica era lejeră și asumată — arcade din cap până-n picioare. Alunecai în viraje, împingeai adversarii în parapete și, din când în când, decolai de pe o rampă cu o traiectorie care te lăsa sincer nesigur unde vei ateriza. Lista de vehicule amesteca mașini obișnuite cu utilaje mai grele și mai greoaie, care virau de parcă le displăcea toată ideea. Să prinzi feeling-ul fiecăruia lua câteva curse, iar diferența dintre ele era destul de reală ca să conteze. Multiplayerul pe ecran împărțit era locul unde jocul își găsea cea mai bună versiune. Modul single-player exista, dar era mai ales antrenament pentru certuri.

Ce a nimerit Ignition a fost ritmul. Cursele erau destul de scurte încât o înfrângere să nu usture mult, iar fizica haotică însemna că un start prost putea fi recuperat cu o ricoșare norocoasă din bara unui rival. Nu era profund. Nici nu încerca să fie. În 1997, așezat lângă cineva pe aceeași tastatură, atât era exact suficient. Jocul nu a îmbătrânit devenind un clasic — varietatea traseelor se subțiază după o vreme, iar inteligența artificială din single-player are personalitatea unui limitator de viteză — dar bucla de bază încă funcționează dacă reușești să convingi pe cineva să joace lângă tine.

Astăzi rulează fără probleme în DOSBox și îți ia vreo patru minute să-l pricepi. Dacă ai pe cineva lângă tine dispus să împartă tastatura, încă livrează acel haos anume, cu miză mică, pentru care a fost construit. Dacă joci singur, există moduri mai bune de a-ți petrece o după-amiază. Ignition știa ce este: un joc de petrecere într-o cutie, vândut pentru o seară de marți când nimeni nu avea chef să gândească prea mult.