Fifa 97

Zgomotul publicului te lovește înaintea oricărui alt lucru. Nu urletul — bucla aceea ieftină pe care fiecare joc sportiv a reciclat-o până la moarte — ci acel foșnet specific al unui stadion care se așază, așteptând. FIFA 97 știa cum să te facă să simți că urmează să vezi ceva real, chiar și pe o mașină care abia făcea față geometriei.

Lansat în 1996 pentru DOS și încă câteva platforme, FIFA 97 a fost continuarea EA Canada la seria care își înfipsese deja steagul ca jocul de fotbal pe PC. Aducea ligi licențiate, nume reale de cluburi, echipamente reale — genul de lucru care conta enorm când concurența încă alinia echipe numite "Blue City" și "Red United". Obiectivul era simplu: fotbal mai autentic, ambalat suficient de bine încât să justifice prețul de la orice tarabă găseai.

Gameplay-ul stă undeva între arcade și simulare, înclinând spre arcade când ai nevoie și pretinzând contrariul în restul timpului. Motorul 3D era mai fluid decât la predecesor, jucătorii se mișcau cu ceva ce se apropia de greutate, iar pentru prima oară puteai simți diferența dintre o cursă lipită de tușă și o pătrundere prin mijloc. Modul indoor — cinci la cinci pe un teren mai mic — era lucrul despre care vorbea toată lumea, pentru că era frenetic, zgomotos și complet diferit de jocul principal. Avea și tendința să degenereze într-o încăierare, ceea ce nu era neapărat un defect. AI-ul a îmbătrânit prost. Astăzi se joacă de parcă cineva le-ar fi dat celor unsprezece fundași o singură instrucțiune și ar fi uitat să le explice restul.

Ce a livrat de fapt FIFA 97 a fost încredere. Seria își căuta echilibrul, iar aceasta a fost ediția în care EA a încetat să-și ceară scuze și a început să presupună că îl vei cumpăra oricum — pentru că probabil chiar aveai s-o faci. Comentariul, livrat de John Motson și Andy Gray, a fost primul comentariu cu adevărat ascultabil din serie. Repetitiv în douăzeci de minute, da, dar ștacheta pe care o depășea era la subsol. Din punct de vedere tehnic, împingea platforma DOS cam atât cât avea nevoie un titlu sportiv și a apărut exact la momentul potrivit, când instalările de pe CD-ROM și ieșirea Sound Blaster păreau că pot aproxima ceva real.

Astăzi se joacă precum o piesă de muzeu care îți amintește din când în când că a fost cândva mobilier. Comenzile se țin destul de bine într-un browser — suficient de simple încât memoria musculară de la orice FIFA ulterior să se traducă fără prea multă confuzie. Dacă ai fost acolo în 1996, e genul de joc care te pune înapoi într-o cameră anume, pe un scaun anume, cu un miros anume de carcasă de plastic încălzindu-se sub monitor. Dacă nu ai fost, e o cale utilă de a înțelege de ce se entuziasmau oamenii înainte ca jocurile de fotbal să aibă bugete de transferuri și pachete Ultimate Team. Începe cu modul indoor. Rămâne cea mai onestă parte din tot.