Dream Team, The - 3 on 3 Challenge

Trei la trei, mai mult nu-ți trebuie. Dream Team te duce pe terenul de baschet de la începutul anilor nouăzeci, când cineva a crezut că un simulator bazat pe text va fi divertisment captivant. Nu e o idee rea, doar că autorii pur și simplu n-au știut s-o vândă.

Joci ca managerul unei echipe de baschet de trei jucători, contra adversarilor în meciuri single-player sau unu contra unu. Selecția jucătorilor, antrenamentele, așezările tactice și apoi controlul direct al meciului — totul prin meniuri text și animații declanșate cu bara de spațiu, care se derulează pe ecran ca etichetele de bagaje pe o bandă rulantă. Jocul se mișcă în cam același ritm cu conversațiile dintr-o sală de așteptare la doctor.

Problema e că nu înțelegi niciodată cu adevărat de ce ai luat o anumită decizie. Statisticile jucătorilor sunt abstracte, impactul lor asupra acțiunilor individuale e neclar. Când pregătești o pasă sau o schemă de joc, n-o simți — pur și simplu se întâmplă și aștepți să vezi ce hotărăște jocul. Controlul tău se reduce mai mult la alegeri din meniu. Vizual, animațiile sunt acceptabile pentru '91, dar când sunt mereu aceleași și jucătorii se mișcă precum niște marionete înțepenite pe loc, privitul devine obositor.

Dream Team se sprijină pe o idee care ar putea funcționa — micro-managementul unui baschetbalist și al tacticii. În realitate însă e mai degrabă un montaj lung în care calculatorul decide în locul tău. Nu e o experiență revigorantă, e statul într-o sală de așteptare. Răsplata în gameplay propriu-zis e minimă.

Azi se vor atinge de el doar cei interesați să vadă cum arăta grafica sportivă pe calculator în era pre-internet și care au răbdarea necesară să joace un meci timp de o lună. Pentru cei care vor baschet cu distracție adevărată există opțiuni mai bune. Dream Team e mai degrabă arhiva unei ocazii ratate.