Barbarian

Anul 1989, monitorul strălucește în portocaliu și mă holbez la un tip muscular cu o sabie care pare mult mai interesat de a arăta dramatic decât să funcționeze ca personaj controlabil. Barbarian de la Psygnosis — nu celălalt Barbarian de la Palace Software, lucrurile se complică puțin aici.

Psygnosis era cunoscut pe atunci ca developer cu sensibilitate artistică — uite-te doar la arta boxului lor, susținută de Roger Dean. Barbarian este un joc de acțiune cu teme de luptă, setat într-o lume fantasy unde joci drept — surprinzător — un barbar. Sabie, inamici, supraviețuire. Din punct de vedere al genului este acțiune cu elemente de beat 'em up, unde progresezi prin nivele și tai orice se mișcă.

Și acolo începe problema. Controalele sunt greoaie în felul în care nu poți pur și simplu să blămezi pe "timpuri diferite". Chiar și după standardele acelei ere, jocurile de acțiune aveau răspuns mai bun — gândește-te înapoi la Barbarian de la Palace Software din 1987, care era mai ușor. Aici personajul se mișcă de parcă ar strabate noroiul, sistemul de luptă este limitat și inamicii reacționează în moduri greu de prezis sau citit. Frustrarea nu vine din dificultate, ci din senzația că jocul se opune ție. Asta este o diferență pe care orice jucător experimentat o recunoaște imediat.

Ceea ce putea să facă Psygnosis era vizualele. Grafica se ține după standardele perioadei — sprite-uri detaliate, medii acceptabile. Sunetul este mediu, nu vei scoate prea mult dintr-un Sound Blaster. Jocul s-a estompat în umbra competitorilor mult mai jucabili și astazi este mai mult o curiozitate decât un clasic. A îmbătrânit prost în lucrurile care conțin cel mai mult: modul în care se joacă. Partea artistică se ține mai bine decât mecanica.

Astazi îl poți juca în browserul tău prin emulatoare DOSBox, și are sens să îl încerci o dată — dacă ești curios cum arăta media genului pe PC în 1989. Ca o înregistrare istorică a unui moment când jocurile de acțiune pe PC încă și găseau locul. Dar nu va aduce nostalgie dacă nu l-ai jucat pe atunci. Și dacă ai făcut-o, probabil că îți amintești exact cum merită — cu o ușoară durere de cap.