Imperium Galactica

Se spune că strategia spațială trebuie să fie complexă pentru a fi inteligentă. Imperium Galactica din 1997 a luat asta puțin prea în serios. Acest titlu maghiar de la GDL Systems aduce o grămadă de opțiuni atât de mare încât jucătorii noi se rătăcesc mai rău decât o sondă într-o gaură neagră.

Este un amestec ambiţios de strategie globală și management al imperiului spațial. Îți construiești propriile planete, fabrici, flote, ocupi sisteme și te aperi împotriva dușmanilor. Totul deodată — economie colonială, dezvoltare tehnologică, manevre diplomatice, angajamente militare. Jocul îți înmânează un dicționar de traducere și zice: „Acum joacă." Meniurile sunt la fel de dense ca specificațiile tehnice, textul mic și fără sentiment.

Jocul în sine nu e rău, doar epuizant. Controlezi economia și construcția flotei prin zeci de ferestre. Sistemele de luptă funcționează mai mult cu statistici și comenzi de la distanță decât cu tactici de acțiune. Abordarea proceduală are farmecul ei — iei decizii și aștepți să vezi dacă se plătesc — dar după cinci ore deja știi că a lua notițe despre joc nu e ideea cea mai bună pentru a te distra. Pe DOS sau în browser rulează lent, fără accelerația timpului. Așteptatul face parte din design, și asta s-a învechit cel mai prost din toate.

Totuși — și asta contează — Imperium Galactica a fost și este încă o icoană a ambițiilor. Jocuri despre managementul civilizațiilor spațiale nici nu prea existau în anii nouăzeci. Acest titlu arăta fără compromisuri că strategia putea fi la fel de complexă cum îndrăznea dezvoltatorul s-o facă. Master of Orion sau StarCraft erau jocuri de o singură sesiune; Imperium era teme pe care le luai acasă și le studiai.

Astazi are sens s-o joci dacă îți plac numerele, graficele și știința că o decizie de pe ecranul 7 va afecta profiturile de pe ecranul 14. Se ține singur — și nu face compromisuri.