A mai jucat cineva vreodată ceva unde ar trebui să petreci o treime din timp doar așteptând să se încarce lucrurile? Mission Impossible din 1991 este exact acel fel de joc — o încercare ambiţioasă de strategie în timp real cu elemente de aventură care a mușcat mai mult decât putea mesteca.
Joci rolul unui agent secret încărcat cu completarea diverselor misiuni. Jocul combină elemente tactice pe bază de ture cu explorarea terenului în stil aventură. Te miști pe ecran în perspectivă izometrică, colectezi obiecte, rezolvi puzzle-uri logice și îți planifici mișcările știind că o singură greșeală înseamnă moarte. Fiecare misiune are obiectivele sale specifice — găsește spionul, pune bomba, evadează din fortificație — și nu este doar un shooter. Există momente când a sări peste gard este o alegere mai bună decât un atac frontal.
Comenzile sunt arhaic, dar epoca a cerut un sistem bazat pe click prin meniuri text. Mișcare, acțiuni, obiecte — totul trece printr-o interfață care arată de parcă ar fi fost proiectată pe un computer în vara anului 1991. Fundalurile sunt statice, detaliile rare, dar asta nu este cu adevărat problema. Problema este că jocul se încarcă lent și uneori nu ești sigur ce trebuia să faci. Există o lipsă de claritate în design — răspândirea eforturilor între strategie și aventură înseamnă că nici una nu dominează.
Astazi, Mission Impossible este o curiozitate fascinantă — o încercare care avea potențial dar nu s-a realizat după cum era intenționat. Nu este un joc rău, este unul inegal. Dacă l-ai juca acum, l-ai simți ca un mesaj dintr-o vreme când dezvoltatorii nu erau siguri ce elemente doreau jucătorii, deci au aruncat totul o dată.
Dacă ai o slăbiciune pentru jocurile de strategie DOS și nu ai standarde mari pentru grafică sau fluiditate, poți încerca într-un emulator sau browser. Nu este mormântul unui maestru uitat, mai degrabă un clovn care avea ambiții să fie tragician. Dar asta este exact farmecul său — reprezintă o epocă când jocurile erau experimente, nu obiceiuri.
old
