Legend of the Red Dragon

Ai opt ore să devii o legendă. Douăzeci și patru de ore în timp real — aceasta este granița dintre a sărbători victoria și a suferi rușinea în Legend of the Red Dragon, un RPG bazat pe text din 1992 care s-a răspândit prin rețelele BBS ca o epidemie în anii nouăzeci. Aceasta nu este o joc cu grafică. E vorbe, numere și alegeri dintre acțiunile propuse.

Joci în rolul unui nou-venit într-un oraș condus de un dragon. Ai o han unde poți să te pregătești, să câștigi un turneu, sau pur și simplu să te îmbeti. Investești restul timpului în antrenament, cumpărarea echipamentului și cunoașterea altor jucători — oameni reali care au jucat jocul în același timp cu tine. Asta e treaba aici — nu ești singur în turnul negru. O săptămână, o lume, zeci de rivali. Cine se-ntinde pe vârf câștigă. Restul e istorie.

Mecanicile sunt curajos de simple. Faci clic pe o acțiune, aștepți să se întâmple. Antrenamentul-ți crește statisticile — putere, zisa-ți intelect, sănătate. Armele și armura nu sunt doar numere, sunt lucruri concrete pe care le cumperi cu aur. Ești într-o competiție permanentă cu alții: și ei se antrenează, și ei cumpără săbii mai bune. În fiecare zi lumea se resetează — noi misiuni, noi locații propuse, noi șanse. Nu e frustare din cauza dificultății cum ai la RPG-urile clasice. E mai multă tensiune aici — știu că chiar acum dorm în timp ce Bimbo51 se antrenează în catacombe.

Legend of the Red Dragon nu este un joc despre a câștiga. E un joc despre participare, despre a fi parte dintr-o comunitate de jucători în același timp, pe același BBS, într-o lume virtuală. Astazi sună ca un MMORPG prototip, ceea ce cu adevărat este — dar fără grafică, fără un server cu milioane de jucători, doar cu zeci de oameni pe o linie. A îmbătrânit? Tehnologic da. Ideea a rămas neînvinsă.

O joci într-un browser ca o curiozitate istorică, un muzeu de povestire interactivă din zilele când online însemna un modem telefonic și când așteptarea unui rezultat avea propria ei tensiune. Nu e un joc pe care-l joci și-l uiți. E o amintire a unui internet diferit, unde timpul se mișca mai lent și jucătorii se cunoșteau după nume.