Ice Age 3

Câte sfere de gheață trebuie de fapt să spargi până realizezi că-i totul zadarnic? În cazul Ice Age 3 pe Genesis, aș spune că în jur de trei sferturi din primul nivel.

E un platformer clasic bazat pe franchiză de film. Joci ca Manny sau o altă creaturi din clasa „entuziaștilor adorabili", sărind peste platforme de gheață, colectând mici obiecte și ciocnind de dușmani care arată amenințători dar mor la o singură săritură pe cap. Din punct de vedere cronologic, jocul se petrece în jurul lansării în cinematografe a celui de-al treilea film, deci la jumătatea anilor 2000.

Comenzile sunt primitive, dar funcționează. Poți sări, poți merge, și undeva vei lua un ciocan pentru a-ți mări puterea. Serios, e un univers de lucruri mici care nu se contrazic între ele — sunt doar plictisitoare toate o dată. Platformele sunt previzibile, întâlnirile cu dușmani sunt lungite, și jocul pare că a fost asamblat din șablon de care creatorii aveau la îndemână. Graficele pentru Genesis nu-s rele, doar că le lipsește ambiția. Animațiile de alergare și săritură sunt puțin dezordonate, sunetele sunt pur și simplu prezente.

Ce-ți rămâne în minte e mai ales o senzație de zadarnic. Jocul nu-i rău, nici măcar tragic — pur și simplu ar trebui să fie mai distractiv. Aceste tie-in-uri de film pe console erau atât de des mediocre încât e aproape surprinzător când le jucăm astazi și realizăm că nu-s chiar atât de rele cât ce-i în cinematografe în zilele noastre. Sunt doar mai plictisitoare. Ice Age 3 e un produs tipic; ceva cu potențial de vânzare care a fost adaptat la hardware fără prea multă grijă pentru originalitate sau valoare de divertisment.

Jocul se potrivește doar colecționarilor disperați care vor fiecare variantă, sau părinților care cumpără orice cu logo de film. Azi e mai tolerabil pe emulator decât dacă l-ai fi cumpărat din magazin în 2006, dar asta nu spune nimic pozitiv. În linia de fund: au existat platformere de calitate chiar și atunci, și Ice Age 3 nu-i unul dintre ele.