Battletoads-Double Dragon

Când am apăsat START în anii nouăzeci, știam exact în ce m-am băgat—o masacrare. Battletoads și Double Dragon s-au întâlnit pe Mega Drive ca două mulțimi de bar care nu ar fi trebuit niciodată să se întâlnească, dar cumva au fost de acord să se lupte cu misteriosul Shadow și armata sa. Rezultatul? Incredibil de ciudat, dar extraordinar de divertisant hybrid.

E un clasic side-scrolling beat-em-up care a apărut în 1993. Poți juca ca uno din patru eroi—trei Battletoads plus Billy Lee din Double Dragon—și să avansezi cu partenerul tău prin opt niveluri pline de dușmani. Fiecare scenă are propria personalitate: de la străzile orașului la laboratoare chimice și nave spațiale. Jocul nu ezită să ia ce-i mai bun din ambele serii—efectele sonore exagerate și situațiile bizare din Battletoads se amestecă cu acțiunea directă de beat-em-up din Double Dragon.

Jocul în sine rămâne consistent: pumni, picioare și atacuri speciale controlate de combinații de butoane. Jocul nu-și face milă de reflexele proaste și greșelile sunt pedepsite dureros—mai ales la dificultăți mai mari, e o luptă brutală. Atacurile speciale sunt cea mai divertisantă parte: vezi sentimentele tale în animații care ocupă jumătate din ecran și curață mulțimile de dușmani ca un cuțit prin unt. Problema e graficele și sunetele mai generice comparate cu Battletoads original pe NES—e decent, dar simți că au fost tăiate colțuri.

Acest hybrid se ține mai bine decât ai aștepta. În timp ce Battletoads era pedeapsă fizică pe NES, aici ai ritm mai bun, o doză sănătoasă de ameliorare a durerii și un partener co-op care-ți are spatele. Sigur, e mai scurt decât te-ai fi așteptat—maxim patru ore—dar replayability-ul e mare. Fiecare nivel are trucurile lui, și cu un prieten în modul doi jucători e o plăcere absolută.

Astazi e un artefact interesant din epoca când mega francize de divertisment încercau crossover-uri fără logică clară. Nu-i un capodoperă, dar pentru cei care-și amintesc de beat-em-ups în arcadele târzii ale nopții, oferă exact ce cauți: pixel art veninos, lovituri grele și senzația că toată lumea de-abia supraviețuiește. Pe un emulator rulează ca-n vis.